Rușine! Rușine! Rușine să vă fie!


Ce altceva poți să le mai strigi unor „suporteri
 care își părăsesc echipa favorită în cele mai grele momente? Or, ce au făcut unii „susținători” ai naționalei la meciul de aseară cu Anglia a fost de-a dreptul rușinos. Mai rușinos decât atât nu știu ce poate fi din partea unui suporter. Cum dracu’ se explică faptul că după ce ai stat ore în șir la coadă pentru un bilet sau poate l-ai cumpărat cu sute de lei de la bișnițari, să vii pe stadion, să te așezi comod pe scaun, să scuipi două pachete de floarea soarelui (oferite gratuit la intrarea pe stadion) și apoi, pe la mijlocul reprizei secunde, când vezi că echipa ta e aproape KO să-i mai aplici și tu upercutul fatal părăsind stadionul? Eu le înțelegeam gestul dacă Moldova, jucând pe teren propriu, era condusă cu 3-0 de Liechtenstein, de exemplu. Atunci da, poți acuza jucătorii de non-combat și de lipsă de dăruire și în semn de protest să părăsești stadionul. Însă asta nu era cazul să se întâmple aseară pentru că jucam cu Anglia totuși — locul 3 în clasamentul mondial al echipelor naționale de fotbal. Poate că așteptările acestor suporteri au fost prea mari și dezamăgirea a fost la fel de mare. Poate că unii au avut motive serioase de a părăsi stadionul înainte de final. Poate că și jucătorii noștri ar fi putut mai mult. Poate că Namașco putea scoate șutul la colțul scurt a lui Defoe care a făcut 3-0. Probabil că și Igor Armaș, dacă era ceva mai atent, nu scăpa mingea printre picioare la faza premergătoare golului 4 al englezilor dar cu toate astea jucătorii naționalei Moldovei meritau susținuți pînă la ultimul fluier al arbitrului din simplul motiv că SÎNT AI NOȘTRI. Însă NU. Suporterii noștri au o altă mentalitate. Ei au venit frumușel la stadion, i-au văzut pe viu pe Lampard, Gerrard, Terry and Co și, pe la 3-0 pentru englezi, au început a părăsi liniștiți stadionul. Astfel de suporteri ar face un serviciu mult mai mare naționalei de fotbal dacă nu ar veni deloc la stadion căci oricum mare folos din ei nu este. Ei nu intonează imnul, nu aplaudă, nu scandează, nu afișează mesaje încurajatoare la adresa echipei, nu reacționează la repetatele îndemnuri, a puținilor suporteri activi, de a striga împreună „Hai Moldova”. într-un cuvânt ei nu fac nimic. Mă rog — aproape nimic pentru că, din când în când, mai fluieră și mai scapă câte o înjurătură. La polul opus față de semințarii” și „chipsarii” de aseară au fost băieții concentrați în sectorul 8 al stadionului Zimbru. Aceștea, deși neînsemnați numeric (în jur de 300), au dominat pentru momente bune fundalul sonor pe stadionul de 10 mii de locuri și au susținut echipa națională până-n minutul 90 al partidei în pofida scorului dezamăgitor. Asta înseamnă să fii suporter adevărat — să-ți susții echipa și în momentele grele nu doar la victorii. Din păcate însă, la noi astfel de suporteri sunt puțini, prea puțini.

Mai jos, în doar 10 secunde puteți vedea ce înseamnă un suporter adevărat. Lecție de demnitate : galeria Timișoarei la meciul pierdut cu scorul de 1-8 în fața Stelei 

Anunțuri

Oare de ce ei pot, iar noi nu?

Astăzi, având mai mult timp liber decât de obicei, am răscolit youtub-ul pe toate fețele privind zeci de filmulețe din diferite domenii: de la cântece patriotice interpretate de Doina și Ion Aldea-Teodorovici, la diverse reclame haioase. Cel mai mult, însă, am zăbovit privind clipuri cu suporteri ai diferitor echipe de fotbal din Europa și nu doar din Europa. Unele filmulețe le-am privit o singură dată, altora le-am dat replay de câteva ori. Cu cât priveam mai multe astfel filmulețe cu atât deveneam mai supărat. Oare cum la ei se poate și la noi nu? Ca să-mi înțelegeți supărarea vă provoc să faceți următoarea comparație care, cu siguranță, spune totul:

Orașul Trnava din Slovacia are aproximativ 73 mii de locuitori. La meciurile echipei locale de fotbal, Spartak Trnava, pe stadionul cu o capacitate de 18 mii de locuri, vin constant peste 15 mii de spectatori, adică aproximativ 20,5% din populația orașului. Păcat că nu au un stadion mai mare, precum sunt cele din Germania, că ar merge tot orașul la meci.

Acum Chișinăul. Are cca 1 mil. de oameni. La meciurile echipei de tradiție a orașului, Zimbru Chișinău, pe stadionul ce poate găzdui 10 mii de oameni vin uneori câteva sute, alteori 2-3 mii și foarte foarte rar peste 5 mii. (aproximativ 0.3% – 0.4% din locuitorii orașului) Și repet: asta la cele mai importante meciuri că în rest vin și mai puțini. 

Cred că cifrele de mai sus spun totul.

Să vă mai dau și alte exemple:

Turcia, Fenerbahce Istanbul ultras 

O să-mi spuneți că Fener e o echipă mare și că e și normal să aibă astfel de suporteri. Uitați-vă atunci la micuța Spartak Trnava despre care vă povesteam mai sus: 

Sau priviți-i pe anonimii din Kenitra, Maroc: 

Despre fanii echipei poloneze Lech Poznan (oraș cu o populație de 2 ori mai mică decât a Chișinăului) nici nu mai zic nimic. Poate doar „NO COMMENT”

AȘADAR, dacă vreți rezultate de la echipa orașului vostru — Zimbru Chișinău — sau de la naționala țării voastre, atunci veniți pe stadion să-i susținem împreună! Haideți să încercăm să nu fim rușinea Europei măcar la acest capitol! Și să nu-mi spuneți că nu veniți pe stadion deoarece fotbalul de la noi e la un nivel prea slab și nu merită efortul. Priviți ce lecție de dăruire față de echipa iubită ne oferă timișorenii, deși echipa lor de suflet, Poli Timișoara, joacă tocmai în liga a 5-a. 

Ne vedem la meci!

Sântem în primăvară! Să vină Manchester la București!

Steaua a reușit aseară, după 5 ani de așteptare, o nouă calificare în primăvara europeană. E a 9-a reușită de acest gen în toată istoria clubului și prima de când Cupa UEFA s-a transformat în Europa League. Dincolo de aceste cifre însă, bune mai mult pentru statistică, în memoria fanilor va rămâne doar victoria echipei și bucuria calificării. O calificare venită după un meci început oarecum ezitant dar cu un final magnific. Un meci pe care, sânt sigur, nu-l va uita nici Stefan Nikolić, eroul meciului cu Larnaka cu 2 goluri marcate și un penalty obținut într-un moment cheie al partidei. Cu 55 de mii de fani în tribune Steaua nu-și mai putea permite prea mult amânarea deschiderii scorului, exista riscul ca suporterii să înceapă să-și piardă răbdarea mai ales că se știa că în celălalt meci al grupei Schalke își făcea cu precizie nemțească datoria conducând-o pe Maccabi cu 1-0. Tot ce mai rămânea de făcut era să înscriem și noi. Astfel, penalty-ul scos de Nikolić în minutul 54 a fost ca o gură de oxigen atât pentru jucători cât și pentru suporteri. Legea de aur a lui Ilie Stan, aceea că niciodată penalty-ul nu este executat de același jucător care l-a obținut, a funcționat și de această dată. Rusescu își așează mingea la punctul cu var șutând puternic la rădăcina barei din stânga. Nicio șansă pentru portarul brazilian al ciprioților și tribunele arhipline ale Arenei Naționale sânt aruncate în aer. Chiar dacă AEK a reușit la scurt timp egalarea (min 61) steliștii nu au depus armele. La fel au făcut și fanii din tribune, continuând să-și susțină echipa. Toată lumea simțea că se poate, golul de 2-1 pentru Steaua fiind doar o chestiune de timp. Momentul izbăvitor a venit în minutul 70 când, după un corner bătut de Brandan așa cum numai sud-americanii știu s-o facă, același Nikolić marchează cu o superbă lovitură de cap iar Steaua simțea cu adevărat cât de aproape e primăvara chiar dacă sântem abia în decembrie și afară era doar 1°C. Golul de 3-1 din minutul 85 a fost ca o cireașă de pe tort. Un gol splendid al muntenegreanului de 21 de ani ce l-a făcut să declare la finalul partidei: ,,E cel mai important meci pe care l-am jucat vreodată. Mă gândesc că am intrat în istoria clubului. E fantastic!”

Sa-i dam Cezarului ce-i al Cezarului! Victoria de aseară îi aparține în mare măsură antrenorului Ilie Stan care a crezut în calitățile lui Nikolić și nu l-a înlocuit după o primă repriză mai puțin reușită, iar muntenegreanul nu și-a dezamăgit antrenorul. A intrat în teren și a făcut meciul vieții în a doua repriză. De lăudat, de asemenea, și jocul extraordinar al argentinianului Pablo Brandan, jucătorul bun la toate care, dacă ar fi nevoie, cred că s-ar descurca și în locul lui Tătărușanu. Iliev, Tănase și Rusescu au reconfirmat și ei forma bună din ultima vreme. Mai puțin Emeghara care, pe lângă greșeala de la golul egalizator al lui Pintado, ne-a mai dat ceva emoții pe parcursul meciului. Destul de nesigur în unele momente a părut și căpitanul Alex Bourceanu. Da, a fost o seară entuziasmantă însă nu ar fi bine să ne îmbătăm cu apă rece iar acolo unde lucrurile nu au mers așa cum trebuie sânt sigur că Ilie Stan va interveni în iarnă așa încât, în primăvară când pornim din nou la drum, să obținem doar rezultate pozitive. Avem tot dreptul să sperăm la acest lucru, jocul Stelei din ultimele partide ne-a făcut să visăm frumos.

Și dacă mai erau din acei care încă nu au înțeles că anume Steaua este de mai mulți ani imaginea fotbalului românesc în Europa cred că după meciul de ieri a fost spulberată orice urmă de îndoială.

Sântem în primăvară! Să vină Manchester la București!

Scris pentru gruppochisinau.com

Haide STEAUA! Fă-ne fericiți!

Cu un an în urmă, după un corner blestemat, Cavani ne spulbera visul unei calificări în primăvara europeană. Era minutul 93 al partidei . . . doar câteva secunde dacă mai rezistam eram calificați. Numai ghinionul a făcut ca seara de 15 decembrie 2010 să rămână una de tristă amintire pentru suporterii roș-albaștri gândurile cărora s-au îndreptat atunci, în mod firesc, către sezonul următor al cupelor europene.

Azi Steaua e din nou la un pas de primăvara europeană dar nu mai e Napoli adversara. E Larnaca. Cipru nu e Italia așa cum nici Kevin Hofland și Lenos Georgiou nu sânt Cavani sau Lavezzi. Steaua București își joacă astăzi viitorul European în fața a 50 de mii de suporteri ce vor umple tribunele Arenei Naționale. Alte câteva milioane de români își vor încuraja favoriții din fața televizoarelor. Steaua NU poate pierde acest meci. Ba mai mult, Steaua E OBLIGATĂ să câștige meciul cu ciprioții. După startul mai puțin reușit din campionatul intern și, mai ales, după rușinea de la Haifa, Steaua nu mai are dreptul să facă vreun pas greșit. Noi, suporterii, așteptăm o mare victorie în această seară, speranțele fiindu-ne alimentate și de jocul bun din ultimele partide, jocuri ce ne-au dat încredere și, totodată, curajul de a visa din nou, după 5 ani, la o primăvară europeană.

HAIDE STEAUA! FĂ-NE FERICIȚI!

Publicat și pe gruppochisinau.com

Meciul de rugby Moldova – Polonia văzut altfel.

Sîmbătă pe stadionul ,,Dinamo” din capitală s-a jucat meciul de rugby Moldova-Polonia în cadrul Grupei B-1 a Cupei Europei pe Naţiuni. Din păcate meciul s-a terminat egal 17-17, băieţii noştri ratînd incredibil o transformare in ultimul minut de joc. Pe scurt cam asta s-a întîmplat în iarbă. Ceea ce vreau eu să vă arăt însă e ceea ce s-a petrecut în tribune (dacă putem numi tribune cele cîteva rînduri de scaune vechi şi rupte de pe Dinamo). Deşi acest meci nu s-a bucurat de un interes prea mare din partea presei, totuşi Haiducii au avut măcar un motiv de bucurie: aproximativ 20 de suporteri au suţinut naţionala Moldovei din primul pînă-n ultimul minut al partidei. Este vorba de fanii echipelor Steaua Bucureşti şi Zimbru Chişinău care, în ziua meciului, şi-au unit forţele pentru a susţine Moldova. Gest foarte frumos, zic eu. Pentru asta merită toată admiraţia şi respectul nostru.

Bravo Oastea Fiara!

Bravo GRUPPO Chişinău! 

 

Derby sau blat?

Ieri s-a jucat marele derby al capitalei Dacia – Zimbru sau, mai bine zis derby-ul Sishanov-Sishanov pentru că în realitate un astfel de meci numai derby nu poate fi numit. Poate fi numit blat, aranjament, meci vîndut, meci cumpărat numai NU derby. Să fie clar! Nu sînt eu vreun mare ultraş-lider de galerie, nici măcar la meciurile din DN nu mă duc, dar dintotdeauna am simpatizat Zimbru – echipă cu vechi tradiţii în fotbalul moldovenesc astfel că acum, cînd văd cît de jalnic este tîrît pe jos numele clubului la care ţin, pe lîngă milă, mi se face şi scîrbă. Scîrbă de conducătorii acestor cluburi, scîrbă de antrenorii acestor echipe, scîrbă de ţara asta unde totul se face doar pe cumătrisme şi aranjamente. Unde e echivalentul DNA-ului românesc la noi să-i salte si să-i bage-n cătuşe pe toţi arbitrii şi conducătorii fotbalului moldovenesc? La ce bun să ieşiţi campioni, măi lupi galbeni, dacă în Europa vă elimină prima echipă întîlnită? Nu mai bine să-i lăsăm pe ,,străinii” de la Sheriff să ne facă cinste ţării cum au mai făcut-o şi-n anii precedenţi? Ba da, e mai bine! Să joace nigerienii de la Sheriff în Europa dacă voi, ditamai patronii de la Zimbru şi Dacia, încă nu aţi înţeles că o campioană a aranjamentelor nu are ce căuta în Europa. Declaraţia lui Daniel Bălaşa de la Zimbru nu mai are nevoie de niciun fel de comentarii: ,,S-a văzut că am jucat DESTUL de corect”. Bine, frate, dacă aţi jucat DESTUL de corect atunci nu vă mai zicem nimic.

Şi voi, băi antrenori de 2 lei, nu v-aţi săturat băh să tot executaţi indicaţiile celor ce vă plătesc? Chiar nu aveţi şi voi orgoliul vostru de foşti sportivi? Halal de aşa antrenori alde Dobrovolski care, cu profund dispreţ pe chip, declară în faţa camerelor de luat vederi că pe el nu-l interesează absolut deloc părerea suporterilor. Dar pentru cine jucaţi fotbal, domnule Dobrovolski? Pentru patron numai? Degeaba ai mai fost campion olimpic dacă nu ştii ce-i acela fair play atît ca atitudine cît şi în declaraţiile faţă de suporteri. Mi-e şi ruşine că am avut un astfel de antrenor pe banca naţionalei. În aceste condiţii nouă, microbiştilor, nu ne rămâne decât să căutăm spectacolul fotbalistic prin Anglia, Spania sau Germania ţări în care nu se vinde şi se cumpără chiar totul. Vai de fotbalul moldovenesc!

 

Citeşte şi :

120 de minute de spectacol pur

Cînd fotbalul moldovenesc merge din blat în blat şi din scandal în scandal; cînd nivelul fotbalului românesc scade pe zi ce trece prim planul fiind luat de arestări de jucători şi conducători, nouă, microbiştilor, nu ne rămâne decât să căutăm spectacolul fotbalistic în altă parte. Dar unde poate fi un spectacolul de o calitate mai înaltă decât într-un meci Real Madrid – FC Barcelona?! Spre fericirea noastră, a iubitorilor de fotbal, anul acesta avem parte într-o singură lună de 4 dueluri între cele mai titrate echipe ale fotbalului spaniol. Primul episod din super clasico s-a consumat în week-end-ul trecut şi s-a terminat nedecis : 1-1. Astăzi am avut parte de un alt meci comparativ cu cel de sâmbătă din campionat. A fost un meci mult mai spectaculos şi cu o miză extraordinară : Copa del Rey (Cupa Regelui).

S-au întîlnit două echipe absolut fabuloase, cu doi antrenori absolut GENIALI. Dacă mai punem la socoteală şi faptul că în teren s-a aflat aproape o întreagă echipă de campioni mondiali atunci cu siguranţă spectacolul nu avea cum să lipsească. Nu-ţi poţi dori nimic mai mult de la un meci de fotbal decât să-i vezi mângâind balonul pe un Ronaldo, pe un Messi, un David Villa, un Havi, Iniesta, Ramos sau pe cel mai bun portar din lume – Iker Casillas.

Cu mai bine de 10 ani în urmă m-am îndrăgostit pentru totdeauna de o echipă a Realului din care făceau parte Fernando Hierro, Ivan Helguera, Raul, Ronaldo, Roberto Carlos, Zidane, Iván Campo şi Casillas care, deşi avea doar 19 ani, era deja titular între buturile Realului. Astăzi, în unele momente ale jocului, în special în prima repriză, aveam impresia că văd anume acea FANTASTICĂ echipă a Realului din perioada 1998 – 2002, doar că acum, în locul lui Zidane şi Roberto Carlos, i-am avut în teren pe Cristiano Ronaldo, Pepe, Di Maria, Alonso, Carvalho, Ozil dar şi pe unicul supravieţuitor al câştigătoarei Ligii Campionilor din 2002 – Iker Casillas. Poreclit pe bună dreptate ,,Saint Casillas”, Iker şi-a salvat, în câteva rânduri, şi în această seară echipa făcându-mă şi pe mine să răsuflu uşurat la două dintre fazele care, dacă n-ar fi fost Saint Casillas în poartă, s-ar fi transformat în goluri pentru Barcelona.

De cealaltă parte s-a aflat o echipă a Barcelonei care în ultimul deceniu a dominat pur şi simplu fotbalul spaniol, dar şi European. Cu Josep Guardiola antrenor şi cu jucători precum Messi, Iniesta sau David Villa, Barcelona merită toată admiraţia şi respectul nostru, inlusiv al fanilor lui Real. Cu un joc de pase ameţitor, Barcelona a ridicat fotbalul la nivel de artă în ultimii ani, spre frustrarea mea şi a tuturor suporterilor echipei de pe Santiago Bernabeu.

Tiki-taka Barcelonei nu a mers însă şi de data asta. Astăzi Realul a fost mai bun. Poate şi mai norocos, dar a fost mai bun. Acest lucru îl arată scorul fixat pe tabela de marcaj după 120 de minute de joc: Barcelona 0 – 1 Real Madrid. Emoţii de nedescris pe parcursul întregului meci, strigăte auzite de toţi vecinii, unghii roase până la sânge, suferinţă la ocaziile Barcelonei dar o imensă bucurie la final. Fluierul de final al arbitrului Alberto Undiano Mallenco declanşează sărbătoarea pe Mestalla din Valencia. Peste 20 de mii de fani aflaţi în tribune, 300 de mii ieşiţi pe străzile Madridului şi alte zeci de milioane din faţa televizoarelor din întreaga lume sânt fericiţi. Real adaugă încă un trofeu în palmaresul său INEGALABIL: 31 de titluri de campioană a Spaniei, de 18 ori câştigătoare a Cupei Regelui, 8 Super Cupe a Spaniei, 2 Cupe UEFA, o Super Cupă a Europei, 3 titluri de campioană mondială a cluburilor şi 9 Ligi ale Campionilor Europeni. Asta e Real Madrid! Asta e cea mai bună echipă din lume!

%d blogeri au apreciat asta: